Contact

Împreună împotriva traficului de persoane

Am avut bucuria astăzi de a găzdui cea de-a VI-a ediție a conferinței „Împreună împotriva traficului de persoane”, organizată în parteneriat cu Rețeaua de Organizații Neguvernamentale împotriva Traficului de Persoane, Centrul European pentru Educație și Cercetare Juridică și Freedom House România. Conferința și-a propus să abordeze principalele provocări cu care ne confruntăm în prevenirea și […]

Videoconferință pe tema prevenirii și combaterii violenţei împotriva femeilor

Am participat astăzi, la invitația colegei mele Cristina Iurisniti Deputat USR BN, căreia îi mulţumesc pe această cale, la o dezbatere despre mijloace de combatere reală a violenței domestice, dezbatere organizată de Comisia pentru egalitate de șanse din Camera Deputaților.Am învățat foarte multe lucruri azi şi sunt profund recunoscătoare tuturor organizațiilor neguvernamentale care au participat […]

Eveniment: Împreună în UE: Impactul bugetului pe termen lung al UE asupra viitorului Europei

Am explicat ieri, în cadrul unui eveniment organizat de Biroul Parlamentului European în România, cum funcționează mecanismul de condiționare a acordării fondurilor europene de respectarea statului de drept și care sunt mizele reale din spatele blocării prin veto a bugetului UE pe termen lung 2021-2027 și a planului de relansare post-COVID, de către guvernele populiste […]

Dezbatere – Alegerile din Republica Moldova și pașii spre Uniunea Europeană.

Rezultatul alegerilor din Republica Moldova ne-a ținut pe toți cu sufletul la gură. Maia Sandu este președinta Republicii Moldova. Astăzi, de la ora 18.00, vă așteptăm la dezbaterea Alegerile din Republica Moldova și pașii spre Uniunea Europeană. Ramona Strugariu (europarlamentar al Alianței USR PLUS, vicepreședinte al delegației la Comisia parlamentară de asociere UE-Moldova), Dragoș Tudorache […]

Participare la evenimentul EURACTIV – Libertatea presei în Bulgaria

Am fost prezentă – prin transmisiune live – în cadrul unei eveniment organizat de publicația EURACTIV Bulgaria, pe tema libertății presei și dreptului la liberă exprimare. Mă bucur că am împărțit același panel cu vicepreședinta Comisiei Europene, Věra Jourová, responsabilă de portofoliul “Valori și transparență” în cadrul Comisiei von der Leyen, reprezentanți ai organizației nonguvernamentale […]

Eveniment LIVE – Educația în pandemie: între digitalizare și discriminare

🔴 LIVE – Educația în pandemie: între digitalizare și discriminare, joi, 13 august, ora 19:00  Conform unui raport UNICEF, peste 40% dintre copiii României trăiesc în momentul de față în condiții de sărăcie extremă sau prezintă un risc ridicat de excluziune socială, făcând din inegalitatea de șanse una dintre principalele probleme ale sistemului de învățământ românesc. […]

Sesiune LIVE – Reforma sistemului judiciar din Bulgaria

Am participat la o conferință online pe tema reformei sistemului judiciar din Bulgaria, găzduită de organizația Justice for All Initiative.  Am împarțit panel-ul cu dna. Atanaska Disheva, membră a Curții Supreme de Justiție, dl. Blagovest Punev, fost judecător al Curții Constituționale și cu mai mulți juriști cunoscuți, reprezentanți ai mediului academic și ai societății civile […]

Contact

Telefon: 0032 2 28 45215
Email: info@ramonastrugariu.eu