Agenda săptămânii 05-11 septembrie 2022

Succes în noul an şcolar, dragi elevi, profesori și părinți!

Vă spun astăzi “bună dimineața” din Parlamentul European, unde ne așteaptă o săptămână plină, cu intervenții în comisiile parlamentare, întâlniri cu reprezentanți ai societății civile și ai agențiilor Uniunii Europene, cu interviuri și evenimente la care abia aștept să particip.

Vă invit să consultați mai jos principale repere ale săptămânii.

𝗟𝗨𝗡𝗜

🔹 Particip la întâlnirea pregătitoare a Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne, unde le prezint colegilor evoluțiile din cadrul dosarului privind descărcarea de gestiune a Frontex – subiect pentru care sunt raportor al Parlamentului European;

🔹 Iau cuvântul în cadrul Comisiei LIBE pe tema nevoii de consolidare a mandatului Agenției Europene pentru Droguri;

🔹 Discutăm în Comisia CONT despre descărcarea de gestiune a mai multor instituții și agenții europene, printre care și Frontex, despre care voi avea o discuție aplicată alături de colegii din comisie;

🔹 Votăm în LIBE raportul de opinie privind acordarea descărcării de gestiune a Frontex.

𝗠𝗔𝗥𝗧̦𝗜

🔹 Particip la întâlnirile grupurilor de lucru: “Sustenabilitate și politici structurale”, “Afaceri externe” și “Valori și democrație” – unde voi vorbi despre situația din Ungaria și încălcarea repetată a valorilor și principiilor europene de către Guvernul Orban.

🔹 Mă întâlnesc, în calitate de responsabilă Renew Europe, cu raportorii pentru Regulementul privind prevenirea folosirii sistemelor financiare în scopuri legate de spălarea banilor sau finanțarea terorismului;

🔹 Iau parte la ședința pregătitoare a Comisiei de anchetă pentru examinarea utilizării Pegasus și a altor programe de spionaj echivalente (PEGA);

🔹 Mă întâlnesc cu domnul Grigorios Delavekouras, diplomat în cadrul Reprezentanței Permanente a Greciei la Uniunea Europeană;

🔹 Particip la ședința Renew Europe.

𝗠𝗜𝗘𝗥𝗖𝗨𝗥𝗜

🔹 Iau parte la o nouă ședință de grup;

🔹 Mă întâlnesc cu reprezentanții Open Dialogue Foundation;

🔹 Mă alătur discuțiilor din cadrul ședinței pregătitoare a Comisiei pentru petiții (PETI);

🔹 Mă întâlnesc cu colegii din familia politică europeană ALDE în cadrul unui eveniment informal organizat la începutul noii sesiuni parlamentare;

🔹 Acord un interviu despre provocările, prioritățile și activitatea mea din Parlamentul European.

𝗝𝗢𝗜

🔹 Particip la o audiere în cadrul PEGA cu privire la riscul folosirii programelor de spionaj în Polonia;

🔹 Iau parte la prezentarea raportului de activitate al Ombudsmanului European pentru 2021;

🔹 Am o întâlnire de lucru cu reprezentanți ai conducerii Frontex;

🔹 Iau parte la o audiere pe tema descărcării de gestiune a Comisiei Europene pentru 2021;

🔹 Particip la ședința Comisiei pentru petiții (PETI).

𝗩𝗜𝗡𝗘𝗥𝗜

🔹 Sunt prezentă în studiourile TVR, la emisiunea “3 ceasuri bune”;

🔹 Particip, în calitate de vorbitor, la un eveniment al Biroului Parlamentului European la București, dedicat provocărilor cu care se confruntă UE.