Bună dimineața! Astăzi plec spre Strasbourg, unde particip la lucrările plenului Parlamentului European pentru luna iunie. Vă invit să consultați mai jos principalele repere din agenda următoarelor zile.
𝗟𝗨𝗡𝗜
🔹 Particip la întâlnirea grupului de lucru “Afaceri externe”, unde vorbim despre încălcările repetate ale libertății presei și despre riscurile la care se expun jurnaliștii din Georgia;
🔹 Iau parte la ședința grupului Renew Europe, unde analizăm subiectele incluse pe agenda plenului de săptămâna aceasta;
🔹 Marcăm în plen aniversarea celor 60 de ani de implementare a Politicii Agricole Comune (PAC).
𝗠𝗔𝗥𝗧̦𝗜
🔹 Particip la ședința pregătitoare a Comisiei pentru afaceri externe (AFET), unde stabilim poziția de vot a delegației asupra subiectelor de resort;
🔹 Iau parte la o întâlnire informală de lucru cu comisarul Reynders, organizată de colegii din Renew Europe, cu care discutăm despre respectarea statului de drept în țările asociate Parteneriatului Estic sau din Balcanii de Vest;
🔹 Mă alătur dezbaterilor din plen și la sesiunea de vot a zilei;
🔹 Particip la ședințele Grupurilor de lucru “Valori și transparență” și “Sustenabilitate și politici structurale”;
🔹 Iau parte la o nouă ședință a Grupului Renew Europe.
𝗠𝗜𝗘𝗥𝗖𝗨𝗥𝗜
🔹 Am o întâlnire de lucru cu reprezentanți ai platformei LinkedIn pe tema Legii Inteligenței Artificiale;
🔹 Asist la intervenția din plen a lui Ruslan Stefanciuc, președintele Radei Supreme a Ucrainei;
🔹 Particip la ședința Grupului de lucru “Afaceri externe”;
🔹 Iau parte la ședința grupului Renew Europe;
🔹 Mă altatur dezbaterilor din plen și la sesiunea de vot a zilei;
🔹 Particip la o vizită de lucru la sediul Eurocorps.
𝗝𝗢𝗜
🔹 Am o întâlnire de lucru cu Ming-Yen Tsai, reprezentantul permanent al Taiwan la Uniunea Europeană;
🔹 Particip la dezbaterile și la sesiunea de vot a zilei.
𝗩𝗜𝗡𝗘𝗥𝗜
🔹 Vorbesc în cadrul unui eveniment organizat de Biroul de legătură al Parlamentului European la București despre importanța industriilor creative și sprijinul european în acest domeniu;
🔹 Am o întâlnire de planificare cu echipa mea, pentru a pune la punct ultimele detalii legate de activitatea legislativă din perioada imediat următoare.