Am cerut dublarea asistenței macrofinanciare pentru Republica Moldova de la 150 milioane la 300 milioane de euro

Republica Moldova este un partener solid, pro-european şi de încredere al Uniunii Europene în această criză umanitară şi militară cu care ne confruntăm şi care se întâmplă la granițele sale. În acelaşi timp, ea este în mod direct afectată de această criză, pe care încearcă să o gestioneze cât mai eficient, dar pentru acest lucru are nevoie de sprijin. 

Peste 360.000 de refugiați ucraineni au tranzitat țara de la începutul războiului și până în prezent, dintre care aproximativ 100.000 au ales să rămână. Dincolo de eficiența autorităților, de generozitatea oamenilor și a societății civile, care au dovedit o mobilizare excepțională, gestionarea fluxurilor de refugiați costă statul moldovean peste 1 milion de euro în fiecare zi. 

Suma este una impresionantă și reprezintă o povară în plus pentru autoritățile de la Chișinău, nevoite oricum să se confrunte cu o lungă serie de provocări legate de creșterea prețurilor la energie, întreruperile în lanțul de aprovizionare cu mâncare, inflația crescută și presiunea, din ce în ce mai mare, pusă de pandemia de COVID-19 pe sistemul național de sănătate.

Este timpul să vedem din nou în acțiune solidaritatea europeană, cu atât mai mult în rândul statelor din Parteneriatul Estic. Am votat astăzi, în plenul Parlamentului European, un pachet în valoare de 150 de milioane de euro, asistență macrofinanciară pentru Republica Moldova. Dar acești bani reflectă realitățile dinainte de război. Nu sunt suficienți pentru situația cu care se confruntă partenerii noștri astăzi şi în contextul volatilității economice care va urma. De aceea, am cerut Comisiei Europene – alături de colegii mei, Dragoș Tudorache și Nicu Ștefănuță – suplimentarea cu încă 150 milioane de euro a asistenței financiare acordată de UE autorităților de la Chișinău. 

Republica Moldova este polul pro-european cel mai motivat al Parteneriatului Estic şi un exemplu de bună guvernanță în ceea ce privește acordarea asistenței umanitare. Așa cum Republica Moldova nu a întors spatele Ucrainei, nici Uniunea Europeană nu va întoarce spatele partenerilor săi din Est. Vom face tot ce este posibil pentru ca acest sprijin pentru Republica Moldova să devină realitate.