Uniunea Europeană pierde anual sute de milioane de euro din cauza fraudelor cu fonduri europene. Nu e vorba doar despre bani publici, ci și despre rețele de corupție, clientelism sau chiar criminalitate organizată care slăbesc autonomia statului, vor să reducă la tăcere presa liberă și să controleze justiția independentă, pentru a putea opera nestingherit.
Suntem în fața unor alocări bugetare fără precedent în istoria Uniunii Europene – 1,8 trilioane de euro puse la dispoziția statelor membre prin noul Cadru financiar multianual și NextGenerationEU. Dacă vrem cu adevărat ca acești bani să fie investiți în proiecte cu impact pentru oameni şi comunități, trebuie să fim vigilenți în monitorizarea acestor fonduri.
În acest sens, am cerut Comisiei Europene extinderea utilizării instrumentelor ARACHNE și EDES la toate fondurile europene aflate în gestiune partajată și creșterea interporabilității cu bazele de date naționale și locale. O monitorizare mai atentă a cheltuirii fondurilor UE va descuraja și tentativele de fraudă. Iar asta se va traduce în 0 toleranță pentru furtul din banii publici.