Dialog cu Nicu Popescu, vicepremierul Republicii Moldova

Astăzi invitatul Comisiei AFET, Comisia pentru afaceri externe a Parlamentului European, a fost vicepremierul Republicii Moldova, domnul Nicu Popescu. 

Ceea ce face Republica Moldova zilele acestea, în privința gestionării crizei refugiaților, este un exemplu de bună guvernanță pentru noi toți. Oamenii şi-au deschis casele pentru cei peste 100.000 de refugiați, aproape jumătate copii, care vor să rămână într-o proporție foarte mare, iar guvernul îşi face temele să îi ajute şi să îi integreze. Sunt mai bine organizați decât unele dintre guvernele statelor membre, care încă îşi pun întrebări cu privire la Directiva pentru protecție temporară şi transpunerea acesteia în practică.

Dar Republica Moldova are nevoie de sprijin. Ei ştiu ce au de făcut, dar trebuie să le oferim, de la nivelul Uniunii, susținere financiară în criza refugiaților, le trebuie un umăr european solid pentru a-şi creşte independența energetică şi capacitățile de stocare, au nevoie de asistență macrofinanciară care să reflecte realitățile de acum.  

Îi vom susține, pentru că merită din plin. Trebuie să găsim soluții, împreună.