Intervenție plen: condiționarea acordării fondurilor europene de respectarea statului de drept

43 de miliarde de euro net, atât a primit România de la bugetul UE în cei 15 ani de la aderare. Suntem pregătiți să închidem robinetul cu bani europeni?

Astăzi, Curtea de Justiție a UE a decis că respectarea valorilor europene nu poate rămâne doar o simplă condiție de îndeplinit înainte de aderarea la UE, ca mai apoi să fie ignorată de politicieni iresponsabili. Comisia Europeană nu mai are nicio scuză să sisteze imediat finanțarea europeană pentru orice guvern, nu popor, guvern care calcă în picioare principiile statului de drept și ignoră drepturile și libertățile cetățenilor.

Dacă nu înțelegem gravitatea situației și România poate ajunge, în curând, în aceeași poziție nefericită. Guvernul PNL-PSD-UDMR şi instituțiile statului trebuie să înțeleagă că negarea supremației dreptului european, agresarea jurnaliștilor şi afectarea libertății presei, ignorarea reformei justiției și reducerea competențelor DNA nu fac altceva decât să aducă România la aceeași masă a rușinii, alături de Ungaria și Polonia.

Nu putem să ne autosabotăm la nesfârșit și nu putem pierde astfel încrederea partenerilor și accesul la fonduri europene, doar pentru a-i proteja pe baronii și politicienii care de peste 30 ani își bat joc de banii românilor, fără să fie trași la răspundere. Comisia trebuie să îşi facă treaba. Sper că nu vom fi următorii pe lista ruşinii.