Victorie pentru statul de drept la Curtea de Justiție a Uniunii Europene

Curtea de Justiție a UE a respins astăzi acțiunile intentate de Ungaria și Polonia împotriva mecanismului care condiționează acordarea fondurilor europene de respectarea statului de drept.

Decizia de astăzi a CJUE este cât se poate de clară – niciun stat membru nu poate beneficia de fonduri europene atâta timp cât interesele financiare ale UE pot fi compromise în vreun fel sau altul, din cauza încălcărilor repetate ale valorilor europene, principiilor statului de drept și mecanismelor democratice.
Așa cum confirmă și decizia de astăzi a Curții, bugetul UE este unul dintre principalele instrumente care susțin în practică solidaritatea între statele membre. Altfel spus, acordarea banilor europeni trebuie să se facă atunci când există o încredere reciprocă între statele membre cu privire la buna gestiune financiară a banilor contribuabililor europeni.

Fondurile europene nu sunt pentru buzunarele politicienilor corupți, nu trebuie să finanțeze ura și propaganda regimurilor iliberale, nu au de ce să alimenteze lipsa de respect pentru valorile europene şi statul de drept.

Comisia Europeană nu mai are motive de amânare sau neclarități. Avem un Regulament care trebuie respectat. Suntem într-o perioadă în care statele membre au la dispoziție bugete record pentru redresarea post-pandemie și pentru reducerea decalajelor de dezvoltare. Comisia trebuie să-și asume în mod curajos acest rol de “gardian al tratatelor” și să propună sistarea urgentă a finanțării acolo unde există derapaje.

Şi România trebuie să facă nişte paşi clari pe agenda de respectare a angajamentelor în materie de justiție şi stat de drept: legile justiției, independența magistraților, libertatea presei sunt doar câteva lucruri la care mă gândesc. Deocamdată face aceşti paşi în sens invers. Sper să înțeleagă repede că nu suntem speciali, că există mecanisme de sancțiune care dor şi că e responsabilitatea celor care nu acționează, dacă aceste mecanisme vor fi declanşate.