Intervenție plen privind o monitorizare mai atentă a cheltuirii banilor europeni

Transparență decizională, monitorizare a cheltuirii banilor europeni

Deși suntem în plină criză sanitară, chestiunea transparenței, implementarea și respectarea unor standarde etice înalte și buna guvernare a Uniunii Europene reprezintă elemente esențiale pentru a rămâne aproape de cetățeni.

Biroul Ombudsmanului European a făcut o treabă excelentă în 2020 şi a reușit ca, în ciuda pandemiei, să mențină ca prioritate 0 transparența, respectarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor europeni, corectitudinea modului în care sunt cheltuiți banii publici și evaluarea performanțelor instituțiilor europene.

În calitate de raportor Renew Europe pentru dosarul privind activitatea Ombudsmanului European, am felicitat echipa Ombudsmanului O’Reilly pentru toate aceste realizări importante și pentru campaniile active de informare a cetățenilor cu privire la mandatul instituției. Așa cum o arată și sondajele, cetățenii europeni își doresc mai multă transparență, mai multă deschidere cu privire la activitatea reprezentanților lor în forurile europene și mai multă onestitate cu privire la modul în care le sunt cheltuiți banii.

În acest sens, programul “Next Generation EU” – în valoare de 750 de miliarde de euro – este o mare provocare, pe care trebuie să o adresăm curajos şi coerent, cu o supraveghere adecvată a destinației acestor bani și a scopului pentru care au fost cheltuiți. Am încredere că împreună cu Ombudsmanul European și cu colegii din celelalte grupuri politice vom putea crește şi îmbunătăți această monitorizare.