Toți ochii sunt ațintiți acum, mai mult decât oricând, pe Slovenia, statul membru care deține în prezent Președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene. Dar în loc să vedem un exemplu de bune practici în ceea ce privește respectarea drepturilor fundamentale, ocrotirea statului de drept și consolidarea profilului european al țării, am asistat la un efect exact invers generat de premier şi de guvern.
Ultimele luni au fost marcate de o serie de derapaje grave, inspirate după modelele iliberale ale Ungariei și Poloniei. Am văzut atacuri concertate asupra libertății presei. Am asistat la 6 luni de întârziere în nominalizarea procurorilor delegați europeni din partea Sloveniei, la intervenția directă a premierului sloven în procesul de selecție a procurorilor pentru Parchetul European și chiar la înlocuirea unor magistrați cu reputații solide din cauza investigațiilor lor cu privire la averea premierului Jansa.
Magistrații, jurnaliștii și societatea civilă din Slovenia ne cer să nu trecem cu vederea aceste încălcări grave ale principiilor democratice. Avem mecanisme funcționale acum, aşa cum este condiționalitatea privind statul de drept. Să le folosim, atunci când derapajele persistă şi când nu mai este respectat statul de drept. Doar așa putem face pași concreți spre protejarea reală a valorilor care ne unesc și spre combaterea fermă a abuzurile de putere comise cu atât de multă ușurință, uneori, de politicieni. Nu doar din Slovenia, ci și din România, și din toată UE.
Mai multe detalii: https://fb.watch/9viuro1fE0/