Am luat astăzi cuvântul, în cadrul Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (LIBE), pe tema progreselor înregistrate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV).
În toate momentele critice, în timp ce oamenii se adunau cu sutele de mii în stradă pentru a apăra justiția, Comisia Europeană a rămas aproape de România, de români și de sistemul de justiție, menținând un echilibru fundamental pentru oricare democrație funcțională. Și mai presus de toate, le-a arătat românilor că nu sunt singuri.
MCV nu este un mecanism punitiv, ci unul constructiv, care a ajutat – alături de Comisia de la Veneția și GRECO – vizibil la construcția unui sistem de justiție mai solid, la menținerea echilibrului puterilor în stat și la apărarea independenței magistraților. Toate acestea se traduc într-o viață mai bună şi mai echitabilă pentru cetățeni.
România face progrese pe agenda de justiție, lucru confirmat și de ultimul raport al Comisiei Europene, dar încă mai sunt multe lucruri de făcut. Desființarea Secției Speciale, fără alte amendamente, fără crearea unor structuri paralele, așa cum a cerut-o și Comisia de la Veneția și mai multe asociații profesionale de magistrați, este o prioritate fundamentală. La fel și repararea legilor justiției sau descurajarea modului în care Inspecția Judiciară se întoarce împotriva acelor magistrați care au îndrăzneala de a se adresa Curții de Justiție a UE sau care au fost voci critice la adresa abuzurilor din sistem. Sunt, de asemenea, lucruri pe care trebuie să le operaționalizăm rapid, precum detaşarea poliției judiciare de la Ministerul Afacerilor Interne la Ministerul Public, pentru funcționalitatea sistemului de justiție în ansamblul său.
Desființarea SIIJ, repararea legilor justiției trebuie făcute rapid, curajos și asumat, iar pentru asta este nevoie de sprijinul întregii coaliții. Ministerul Justiției nu poate face reforme de unul singur, indiferent de dorința și voința sa politică.
TOATE partidele de la guvernare au obligația de a se angaja pe această agendă reformistă, așa cum au promis în fața cetățenilor. Iar vocea preşedintelui României trebuie să devină puternică şi asumată pe această agendă, rolul său de mediator este esențial. România şi-a apărat justiția în stradă şi ţine de respectul minim pe care îl datorăm acestor oameni, precum şi de regulile esențiale pe care trebuie să le respectăm, pentru a avea un stat de drept şi un real echilibru al puterilor, să livrăm pe această agendă a unei justiții puternice şi independente.
Mai multe detalii: https://fb.watch/6QU4YzZd4p/