Bună dimineața! Vă invit să consultați mai jos principalele informații legate de activitatea mea parlamentară de săptămâna aceasta.
𝗟𝗨𝗡𝗜
📌 Particip la întâlnirea pregătitoare a Comisiei pentru control bugetar (CONT), unde discutăm despre protejarea intereselor financiare ale UE și combaterea fraudelor;
📌 Iau parte la un schimb de opinii cu Federica Mogherini, fost Înalt Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politică de securitate și actual rector al College of Europe, pe tema rolului femeilor în diplomația europeană;
📌 Mă alătur prin transmisiune online întâlnirii Comisiei pentru control bugetar (CONT);
📌 Prezidez, în comisia CONT, un atelier de lucru pe tema aderării UE la GRECO (Grupul Statelor împotriva Corupției) și a perspectivelor unei colaborări mult mai strânse;
𝗠𝗔𝗥𝗧̦𝗜
📌 Iau parte la întâlnirea Comisiei pentru control bugetar (CONT), unde avem programat un schimb de opinii cu directorul general al OLAF pe tema raportului de activitate al instituției în 2020;
📌 Particip la întâlnirea comună a Comisiei pentru afaceri juridice (JURI) și a celei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (LIBE), unde vorbesc despre modul în care sunt folosite procesele strategice împotriva participării publice (SLAPPs) pentru a reduce la tăcere jurnaliștii și societatea civilă;
📌 Iau parte la întâlnirea comună a Comisiei pentru egalitate de gen (FEMM) și a celei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (LIBE), unde discutăm despre propunerea de decizie privind identificarea violenței de gen ca infracțiune regăsită în Articolul 83(1) din Tratatul de funcționare al UE;
📌 Particip în CONT la o audiere publică despre corelația dintre simplificarea procedurilor legate de accesarea fondurilor europene și corectitudinea cheltuirii lor;
📌 Iau parte la o întâlnire pe tema e-CODEX, subiect pentru care sunt raportor Renew;
📌 Mă alătur discuțiilor ședinței comune a CONT și BUDG pe tema creării ghidului de aplicare al regimului general de condiționalitate pentru protejarea bugetului UE.
𝗠𝗜𝗘𝗥𝗖𝗨𝗥𝗜
📌 Particip la întâlnirea Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (LIBE), unde discutăm printre altele despre situația terorismului și a traficului și consumului de droguri în UE;
📌 Iau parte la întâlnirea Comisiei pentru petiții (PETI);
📌 Particip la un eveniment online pe tema cercetării și inovării, văzute prin prisma egalității de gen. Revin cu mai multe detalii printr-o postare separată;
📌 Vorbesc în cadrul unui eveniment organizat de European Liberal Forum despre statul de drept și perspectivele ridicării MCV-ului pentru România și Bulgaria;
📌 Particip la o întâlnire online cu doamna Kimberley Best, șefa secției politice a Ambasadei Marii Britanii la București;
📌 Mă reîntorc în PETI unde se discuta o petiție depusă de un cetățean român cu privire la implementarea dreptului de a alege între lucrul de acasă și cel de la birou, odată ce pandemia se va fi încheiat;
𝗝𝗢𝗜
📌 Particip la o întâlnire cu domnul Ming-Yen Tsai, reprezentantul Taiwan-ului pe lângă Uniunea Europeană;
📌 Iau parte la o nouă serie de discuții în cadrul Comisiei pentru petiții (PETI);
📌 Particip la prezentarea unui nou studiu legat de modul în care putem consolida rolul și impactul petițiilor, ca instrument pentru încurajarea democrației participative;
📌 Mă întâlnesc la Bruxelles cu Anca Dragu, președinta Senatului României, și mai mulți oficiali români, la o discuție privind prioritățile României în cadrul Uniunii Europene;
📌 Particip, în calitate de vicepreședintă a Delegației la Comisia parlamentară de asociere UE-Moldova, la o nouă întâlnire de lucru cu colegii din Republica Moldova, pe tema dezinformării și interferențelor străine în procesele democratice interne;
𝗩𝗜𝗡𝗘𝗥𝗜, 𝗦𝗔̂𝗠𝗕𝗔̆𝗧𝗔̆ & 𝗗𝗨𝗠𝗜𝗡𝗜𝗖𝗔̆
📌 Voi fi în România, acolo unde voi avea o serie de întâlniri de lucru în Moldova.