Intervenție privind controlul democratic al platformelor sociale

Am luat astăzi cuvântul în plenul Parlamentului European pe tema controlului democratic al platformelor sociale și modului în care putem apăra drepturile fundamentale fără a le suprima sau limita în vreun fel.

Am subliniat cât de importantă este transparența în tot acest proces, la fel ca și educația. Ca utilizatori ai rețelelor sociale, trebuie să știm cine plătește pentru ce, trebuie să înțelegem de ce vedem un anumit tip de conținut, dacă acel conținut a fost distorsionat și ce se ascunde de fapt în spatele a ceea ce vedem în online.

Verificarea sursei banilor, mai ales atunci când vine vorba de reclama politică plătită, este de asemenea esențială pentru stabilitatea democrației și combaterea dezinformării.

Intervenția pe larg poate fi urmărită aici.