Mai jos, câteva știri importante din domeniul justiției și statului de drept, într-o nouă selecție realizată ca în fiecare săptămână alături de av. dr. Dragoș Lucian Ivan.
👇DespreJustiție 25-31 ianuarie 2021
#ZiInternațională Pe data de 28 ianuarie 2012 se celebrează Ziua Europeană a Protecţiei Datelor
#Webinar Impactul infracțiunii de spălare de bani asupra UE – 3 februarie la ora 10:00 am CET. Agenda: www.bit.ly/2Y38Zoz
#Șocul Săptămânii 60% dintre victimele traficului de persoane sunt exploatate sexual, iar 90% sunt de sex feminin, majoritatea cu vârste cuprinse între 13 și 25 ani
#Soluție Cum să înțelegi mai bine copiii? Un ghid destinat profesioniștilor ce interacționează cu copiii ce oferă soluții practice de comunicare și de implicare a acestora în procesul de luare a deciziilor. https://bit.ly/3r2P7hV
#UE Declarația Comisiei privind schema de autorizare a exportului de vaccinuri https://bit.ly/3oyoobl
👇#DespreJustiție
#MostWanted: S.S. este urmărit pentru posesie ilegală de arme, violare de domiciliu, trafic de arme și spălare a banilor rezultați din infracțiuni. https://eumostwanted.eu
#CapturaSăptămânii: D.I.I.C.O.T. – 28 de percheziţii în Brașov, Craiova, Ploiești și județul Alba, pentru destructurarea unui grup infracţional specializat în infracţiuni de falsificare de monedă, trafic de droguri de risc şi de mare risc, ce au dus la identificarea de aparatură folosită în activitățile de falsificare (imprimante, scanere, calculatoare, cerneluri speciale), documente de identitate ce par a fi contrafăcute, suma de 445.770 de euro, aproximativ 1.250 de grame de cannabis, 10 grame de cocaină și sumele de 11.670 de euro, 800 de dolari și 42.780 de lei.
1️⃣ Ce se întâmplă dacă faci un cont fals pe social media? #Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât
2️⃣ Raport #EUROPOL asupra grupurilor infracționale: de la violență la și mai multă violență
3️⃣ Europol: încă o victorie în lupta contra infracționalității cibernetice
4️⃣ #EUROJUST: UK nu mai este în UE, dar este parte din soluția combaterii infracționalității internaționale
5️⃣ Redescoperirea unor interdicții în #Polonia: limitare la asistență medicală prin condiții restrictive pentru un avort
6️⃣ Aici este pericolul: proteste în #Rusia în care, pe lângă mii de oameni care protestează paşnic, sunt arestați şi jurnaliști
7️⃣ Indicele de Percepție a Corupției: România rămâne în top trei al celor mai corupte state din UE
1️⃣ 𝐂𝐞 𝐬𝐞 𝐢̂𝐧𝐭𝐚̂𝐦𝐩𝐥𝐚̆ 𝐝𝐚𝐜𝐚̆ 𝐟𝐚𝐜𝐢 𝐮𝐧 𝐜𝐨𝐧𝐭 𝐟𝐚𝐥𝐬 𝐩𝐞 𝐬𝐨𝐜𝐢𝐚𝐥 𝐦𝐞𝐝𝐢𝐚? 𝐈̂𝐧𝐚𝐥𝐭𝐚 𝐂𝐮𝐫𝐭𝐞 𝐝𝐞 𝐂𝐚𝐬𝐚𝐭̦𝐢𝐞 𝐬̦𝐢 𝐉𝐮𝐬𝐭𝐢𝐭̦𝐢𝐞 𝐚 𝐡𝐨𝐭𝐚̆𝐫𝐚̂𝐭
Instanța a stabilit că deschiderea şi utilizarea unui cont pe o reţea de socializare deschisă publicului, folosind ca nume de utilizator numele unei alte persoane şi introducând date personale reale care permit identificarea acesteia, întruneşte două dintre cerinţele esenţiale ale infracţiunii de fals informatic prevăzută în art. 325 din Codul penal. Hotărârea a pornit de la un caz real din județul Brașov unde bărbatul şi-a ameninţat fosta iubită că, dacă nu va relua relaţia cu el, va da publicităţii pe internet mai multe fotografii care o înfăţişau dezbrăcată şi filmuleţe în care cei doi apăreau întreţinând relaţii sexuale. Deoarece fosta iubită nu a cedat șantajului acesta a creat mai multe profiluri false pe platforme social media și de conținut video. Pentru faptele de şantaj, fals informatic şi violarea vieţii private a fost condamnat în primă instanţă la 3 ani şi 8 luni închisoare.
🔗 https://bit.ly/3cp4ahE
2️⃣ 𝐑𝐚𝐩𝐨𝐫𝐭 𝐄𝐔𝐑𝐎𝐏𝐎𝐋 𝐚𝐬𝐮𝐩𝐫𝐚 𝐠𝐫𝐮𝐩𝐮𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐢𝐧𝐟𝐫𝐚𝐜𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐞: 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐯𝐢𝐨𝐥𝐞𝐧𝐭̦𝐚̆ 𝐥𝐚 𝐬̦𝐢 𝐦𝐚𝐢 𝐦𝐮𝐥𝐭𝐚̆ 𝐯𝐢𝐨𝐥𝐞𝐧𝐭̦𝐚̆
Din păcate asasinii nu pot fi găsiți doar în filme, ci inclusiv în realitate sunt angajați contra unor sume cuprinse între 10.000 și 100.000 euro de către grupări criminale ce vor să își protejeze interesele. Raportul Europol surprinde o realitate îngrijorătoare, anume faptul că organizațiile criminale internaționale sunt din ce în ce mai predispuse să folosească violența pentru a obține profit din traficul de persoane, contrabandă, tâlhării și răpiri.
🔗https://bit.ly/2NId1AM
3️⃣ 𝐄𝐮𝐫𝐨𝐩𝐨𝐥: 𝐢̂𝐧𝐜𝐚̆ 𝐨 𝐯𝐢𝐜𝐭𝐨𝐫𝐢𝐞 𝐢̂𝐧 𝐥𝐮𝐩𝐭𝐚 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐫𝐚 𝐢𝐧𝐟𝐫𝐚𝐜𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐢𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢𝐢 𝐜𝐢𝐛𝐞𝐫𝐧𝐞𝐭𝐢𝐜𝐞
Europol a coordonat o operațiune internațională prin care a neutralizat malware-ul EMOTET. Inițial a fost un virus de tip Troian, creat în 2014, care după ce păcălea utilizatorul să îl deschidă lăsa în urmă o cale de acces. Calea de acces era folosită sau vândută de infractorii cibernetici pentru a controla PC-ul, pentru a lua datele personale, cu predilecție cele financiare și a infecta în mod automat alte sisteme informatice. În spatele acestui instrument se găsea o întreagă infrastructură de întreținere și dezvoltare.
🔗 Instrument de detectare: https://bit.ly/3pBGhqZ
🔗 Instrument de detectare: https://bit.ly/2NPYhQy
🔗 https://bit.ly/3r7oLeB
4️⃣ 𝐄𝐔𝐑𝐎𝐉𝐔𝐒𝐓: 𝐔𝐊 𝐧𝐮 𝐦𝐚𝐢 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐢̂𝐧 𝐔𝐄, 𝐝𝐚𝐫 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐩𝐚𝐫𝐭𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐬𝐨𝐥𝐮𝐭̦𝐢𝐚 𝐜𝐨𝐦𝐛𝐚𝐭𝐞𝐫𝐢𝐢 𝐢𝐧𝐟𝐫𝐚𝐜𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐢𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢𝐢 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐧𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐞
A fost creată o punte de legătură pentru autoritățile judiciare din UK și UE, astfel încât eforturile transfrontaliere pentru combaterea și prevenirea infracționalității internaționale să continue. Începând cu data de 1 ianuarie 2021, în principiu, instrumentele de cooperare create de către UE nu vor mai putea fi folosite pentru UK. Eurojust a publicat o notă menită practicienilor pentru a facilita cooperarea viitoare în asistența juridică reciprocă, transmiterea de informații personale privind activitatea infracțională a persoanelor vizate, sechestrul și confiscarea. Acestea sunt instrumente esențiale în combaterea grupurilor organizate care practică traficul de orice fel, contrabanda, infracțiuni cibernetice și infracțiuni economice.
🔗 https://bit.ly/2Yt3nnZ
5️⃣ 𝐑𝐞𝐝𝐞𝐬𝐜𝐫𝐨𝐩𝐞𝐫𝐢𝐫𝐞𝐚 𝐮𝐧𝐨𝐫 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐝𝐢𝐜𝐭̦𝐢𝐢 𝐢̂𝐧 𝐏𝐨𝐥𝐨𝐧𝐢𝐚: 𝐥𝐢𝐦𝐢𝐭𝐚𝐫𝐞 𝐥𝐚 𝐚𝐬𝐢𝐬𝐭𝐞𝐧𝐭̦𝐚̆ 𝐦𝐞𝐝𝐢𝐜𝐚𝐥𝐚̆ 𝐩𝐫𝐢𝐧 𝐜𝐨𝐧𝐝𝐢𝐭̦𝐢𝐢 𝐫𝐞𝐬𝐭𝐫𝐢𝐜𝐭𝐢𝐯𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐮𝐧 𝐚𝐯𝐨𝐫𝐭
În Polonia a intrat în vigoare legislația ce limitează sever dreptul de a avea acces la infrastructura de sănătate pentru a efectua un avort. Libertatea sexuală cunoaște o restricționare severă într-o țară în care se estimează că se efectuează aproximativ 2000 de avorturi/an în baza legii, iar alte aproximativ 200.000 în afara legii sau în străinătate. Tribunalul constituţional a interzis întreruperea voluntară a sarcinii în caz de malformaţie gravă a fătului.
🔗 https://politi.co/3owrnAT
6️⃣ 𝐀𝐢𝐜𝐢 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐩𝐞𝐫𝐢𝐜𝐨𝐥𝐮𝐥: 𝐩𝐫𝐨𝐭𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐢̂𝐧 𝐑𝐮𝐬𝐢𝐚 𝐢̂𝐧 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐩𝐫𝐨𝐭𝐞𝐬𝐭𝐚𝐭𝐚𝐫𝐢𝐢 𝐬̧𝐢 𝐣𝐮𝐫𝐧𝐚𝐥𝐢𝐬̦𝐭𝐢𝐢 𝐬𝐮𝐧𝐭 𝐚𝐫𝐞𝐬𝐭𝐚𝐭̦𝐢
Integritatea și libertatea de exprimare a jurnaliștilor ar putea reprezenta un catalizator pentru reformă autentică în Rusia. Probabil aceasta nu este o speranță, ci o îngrijorare pentru regimul de la Moscova, din moment ce în timpul protestelor din Rusia, ce au avut loc la temperaturi de -52 de grade, s-au înregistrat situații în care forțele de ordine au arestat și agresat jurnaliști, pe lângă alte mii de oameni care protestau paşnic. În ochii autorităților, un jurnalist care își asumă riscurile profesiei în căutarea adevărului reprezintă un pericol. Dreptul la informare este fundamental pentru o societate democratică.
🔗 https://bit.ly/39AhVbL
7️⃣ 𝐈𝐧𝐝𝐢𝐜𝐞𝐥𝐞 𝐝𝐞 𝐏𝐞𝐫𝐜𝐞𝐩𝐭̦𝐢𝐞 𝐚 𝐂𝐨𝐫𝐮𝐩𝐭̦𝐢𝐞𝐢: 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚 𝐫𝐚̆𝐦𝐚̂𝐧𝐞 î𝐧 𝐭𝐨𝐩 𝐭𝐫𝐞𝐢 𝐚𝐥 𝐜𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐦𝐚𝐢 𝐜𝐨𝐫𝐮𝐩𝐭𝐞 𝐬𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐔𝐄
Cu un scor de 44 din 100 de puncte posibile, identic cu cel din 2012, România rămâne în topul celor mai corupte țări din UE. Punctajul este similar cu cele din 2019 pentru majoritatea statelor membre, dar, în premieră, trei state împart podiumul negativ în clasamentul întocmit la nivelul UE: România, Bulgaria și Ungaria. Corupția continuă să reprezinte principala amenințare ce planează asupra vieții, siguranței, dezvoltării, familiei și stilului nostru de viață. Situația este cu atât mai dureroasă și tangibilă în aceste momente dificile în care ne confruntăm cu o urgență legată de sănătatea publică.
🔗 https://bit.ly/3radiL8