Revenirea elevilor în bănci pe data de 8 februarie, odată cu redeschiderea școlilor și a grădinițelor în România, este poate cel mai așteptat scenariu al momentului. Sute de mii de părinți, elevi și profesori deopotrivă așteaptă cu nerăbdare decizia autorităților și revenirea măcar parțială – odată cu începutul celui de-al doilea semestru – la un sistem de predare care să permită interacțiunea reală dintre profesor și elev.
În timp ce majoritatea statelor membre ale UE înăspresc restricțiile și regulile de distanțare socială din cauza răspândirii cu rapiditate a noilor tulpini de coronavirus, autoritățile române au misiunea de a pregăti – în ipoteza operaționalizării acestui scenariu – un set complex de măsuri care să reducă la minimum riscul de infectare a elevilor, cadrelor didactice și personalului auxiliar, precum și recuperarea materiei pierdute din cauza sistemului online de predare. Dar acest exercițiu de responsabilitate și organizare nu implică numai autoritățile, ci și profesorii și părinții.
În acest context, vă invit joi, 28 ianuarie, începând cu ora 19:00, la o dezbatere online despre cum va arăta școala românească după 8 februarie, despre provocările reîntoarcerii în bănci a elevilor, măsurile luate în calcul de autorități, modul în care se pot organiza actorii din sistemul educațional și exemplele de bune practici din mai multe state europene.
Organizez evenimentul prin intermediul biroului meu europarlamentar din Bistrița – Birou Europarlamentar Ramona Strugariu – Bistrița – și îi voi avea alături de mine pe Cristian Preda, Decan al Facultății de Științe Politice – Universitatea din București, fost deputat european și Negociatorul Pactului Național pentru Educație, Monica Halaszi, profesoară de limba și literatura română la Colegiul Național „Liviu Rebreanu” din Bistrița, Violeta Păștean, profesoară de economie la Liceul „Radu Petrescu” Prundu Bîrgăului și Lorant Sas, deputat USR PLUS (circumscripția Bistrița-Năsăud).