Intervenție privind drepturile copiilor

Drepturile copiilor și siguranța lor în mediul online, pe agenda Uniunii Europene 

Am luat astăzi cuvântul în cadrul Comisiei LIBE – în calitate de raportor de grup – pentru a saluta decizia Comisiei Europene de a iniția elaborarea unei strategii privind drepturile copiilor. Dincolo de necesitatea de a avea o astfel de strategie, gândită într-un mod coerent și pe termen lung, și aplicabilă unitar tuturor statelor membre, am subliniat câteva aspecte importante la care planul de lucru al Comisiei ar trebui să facă referire: 

✅ Siguranța copiilor în mediul online trebuie să fie tratată ca o prioritate cheie. Pandemia ne-a forțat să ne mutăm întreaga activitate pe internet, iar copiii noștri sunt mai expuși decât oricând și insuficient pregătiți să se ferească de unii singuri de pericolele din mediul online; 

✅ Abuzurile de orice tip împotriva copiilor trebuie să înceteze. Pe perioada stării de urgență, am asistat la o creștere alarmantă a numărului cazurilor de copii sau adolescenți abuzați de părinții sau tuturorii legali, de multe ori făra că autoritățile să poată interveni; 

✅ Traficul de copii este o altă chestiune care, deși aflată de mult pe masă discuțiilor publice, trebuie să-și găsească într-un final rezolvarea. Avem nevoie de campanii de prevenție și de instrumente legislative clare cu care să putem contracara eficient această amenințare;  

✅ Trebuie să ne uităm la modul în care educația a avut de suferit din cauza pandemiei, să recuperăm pierderile și să gândim pe viitor programe de pregătire eficiente în domeniul tehnologiei;  

Toate aceste provocări, venite odată cu pandemia, trebuie asimilate și transformate în oportunități pentru copiii noștri. Iar eu voi susține tot acest demers. 

Intervenția pe larg poate fi consultată aici: https://fb.watch/3hhTJ3Zcuq/