Intervenție în LIBE – Programul Justiție

În calitate de raportor Renew Europe, anunțam la finalul anului trecut că după o serie de negocieri complicate – cu mize foarte importante pentru viitorul justiției europene și al statului de drept – am ajuns în sfârşit la un acord pentru Programul Justiție.

Textul agreat este un compromis echilibrat cu Consiliul, în condiții de criză pandemică şi fragilitate economică, în care distribuția şi negocierile pentru cadrul financiar multianual 2021 – 2027 au fost o provocare uriaşă.

În urma negocierilor din decembrie am obținut 305 milioane de euro pentru următorii 7 ani, bani care vor fi direcționați către consolidarea independenței justiției, întărirea cooperării judiciare între statele membre, precum și către consolidarea democrației, statului de drept și respectării drepturilor fundamentale. Cu toate acestea, bugetul este mai mic față de cel din Cadrul financiar precedent.  

O dezamăgire din perspectiva negocierilor este faptul că nu am păstrat în text referința la condiționalitatea privind statul de drept. Unele state membre au avut obiecții categorice la includerea explicită a acestei referințe, ceea ce ne arată şi cât sunt de pregătite sau dornice să integreze acest mecanism, atât de important pentru protejarea fondurilor europene.

Rămân în continuare încrezătoare că angajamentul pe care ni l-am asumat este unul bun și că facem astfel un progres semnificativ în ceea ce privește protejarea statului de drept și consolidarea mecanismelor democratice. 

Discursul meu pe larg poate fi consultat aici: https://fb.watch/3h0iZuanje/