Începem 2021 cu o nouă selecție de știri din zona justiției și afacerilor interne. Împreună cu av. dr. Dragoș Ivan, am selectat și săptămâna aceasta – ca parte a rubricii “Focus pe Justiție” – câteva informații de interes public pe teme juridice și de stat de drept din România și Europa.
👇#DespreJustiție 4-10 Ianuarie 2021
#ZiInternațională 6 Ianuarie Ziua mondială a orfanilor de război
#ȘoculSăptămânii România cu 16.639 de sarcini în 2019 este pe locul al doilea în Uniunea Europeană la rata de naştere în rândul mamelor adolescente
👇#DespreJustiție
#MostWanted: K.D. este urmărit pentru apartenența la un grup infracțional organizat ce fură autovehicule, le valorifică, iar ulterior spală banii obținuți.
#CapturaSăptămânii: D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Buzău a efectuat 7 percheziții domiciliare, pe raza municipiului Râmnicu-Sărat, vizând destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în săvârșirea infracțiunilor de proxenetism și spălare ce opera prin atragerea victimelor cu promisiunea întemeierii unei familii, deziderat ce era condiționat de acumularea prealabilă de importante sume de bani, sume ce nu ar fi putut fi obținute în alt mod decât prin practicarea prostituției.
1️⃣ Ce înseamnă noua definiție a antisemitismului și cum poate schimba realitatea
2️⃣ De ce România nu reușește să se desprindă de fenomenul mamelor adolescente?
3️⃣ Cum să perseverăm într-o lume în care nu putem nega existența infracționalității cibernetice?
1️⃣ 𝐂𝐞 𝐢̂𝐧𝐬𝐞𝐚𝐦𝐧𝐚̆ 𝐧𝐨𝐮𝐚 𝐝𝐞𝐟𝐢𝐧𝐢𝐭̦𝐢𝐞 𝐚 𝐚𝐧𝐭𝐢𝐬𝐞𝐦𝐢𝐭𝐢𝐬𝐦𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐬̦𝐢 𝐜𝐮𝐦 𝐩𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐬𝐜𝐡𝐢𝐦𝐛𝐚 𝐫𝐞𝐚𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚
Reconfigurarea pornește de la cazuri reale de incidente și infracțiuni antisemite. Ghidul vine cu o serie de bune practici, grafic și descriptiv ilustrate, ce pot fi folosite în educație, justiție, societatea civilă și structurile de siguranță publică pentru a preveni și combate antisemitismul. Alături de aceste bune practici sunt explorate metode prin care guvernul unui stat poate finața astfel de programe.
2️⃣ 𝐃𝐞 𝐜𝐞 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚 𝐧𝐮 𝐫𝐞𝐮𝐬̦𝐞𝐬̦𝐭𝐞 𝐬𝐚̆ 𝐬𝐞 𝐝𝐞𝐬𝐩𝐫𝐢𝐧𝐝𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐟𝐞𝐧𝐨𝐦𝐞𝐧𝐮𝐥 𝐦𝐚𝐦𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐚𝐝𝐨𝐥𝐞𝐬𝐜𝐞𝐧𝐭𝐞?
Câtă putere ajung să aibă mamele adolescente asupra propriilor vieți? UNICEF a realizat un studiu privind fenomenul mamelor adolescente în România alături de specialiști veniți din Asociația SAMAS, Institutul “Alessandrescu-Rusescu” și Institutul Național de sănătate publică. Analiza încearcă să determine factorii ce par să împingă în aceeaşi direcție un număr mare de adolescente pornind de la legislație, politicile din domeniul sănătății, educației și protecției copilului, dar și o cercetare sociologică asupra profilului sociodemografic, educațional și cultural al tinerelor expuse acestui risc. Aceste povești reale de viață definesc o realitate de care nu trebuie să ne ferim, ci pentru care să creăm mecanismele pentru a oferi protecția necesară. Studiul este însoțit de un set de bune practici ce vine din partea unor profesioniști și decideți de la nivel central și local.
3️⃣ 𝐂𝐮𝐦 𝐬𝐚̆ 𝐩𝐞𝐫𝐬𝐞𝐯𝐞𝐫𝐚̆𝐦 𝐢̂𝐧𝐭𝐫-𝐨 𝐥𝐮𝐦𝐞 𝐢̂𝐧 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐧𝐮 𝐩𝐮𝐭𝐞𝐦 𝐧𝐞𝐠𝐚 𝐞𝐱𝐢𝐬𝐭𝐞𝐧𝐭̦𝐚 𝐢𝐧𝐟𝐫𝐚𝐜𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐢𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢𝐢 𝐜𝐢𝐛𝐞𝐫𝐧𝐞𝐭𝐢𝐜𝐞?
Infracționalitatea cibernetică produce pagube, dar și incertitudine prin caracterul său tehnic și acoperirea internațională. Drept urmare, una dintre manifestările necesității de combatere a acestui tip de infracționalitate aflat în creștere este reprezentată de închierea unui acord pe o perioadă de trei ani între Agenția Uniunii Europene pentru Securitate Cibernetică (ENISA) și Agenția Uniunii Europene pentru Gestionarea Operațională a Sistemelor IT la Scară Mare în Spațiul Libertății, Securității și Justiției (eu-LISA) , pentru a impulsiona schimbul de informație și expertiză.