Opriți atacurile împotriva societății civile din Republica Moldova!

Societatea civilă nu este dușmanul Republicii Moldova. Dacă e să ne uităm după vinovați, m-aş uita mai întâi la politicienii de care depind schimbările sistemice şi la ce au făcut ei, concret, ca să-şi ajute țara să iasă din sărăcie și subdezvoltare. M-aş uita la cum contribuie ei la perpetuarea faptelor de corupție, la cum susțin oligarhii sau destabilizarea statului de drept.

Am aflat cu îngrijorare despre declarațiile jignitoare făcute recent de unul dintre parlamentarii socialiști ai Republicii Moldova la adresa organizațiilor nonguvernamentale și a societății civile moldovene în ansamblul său. Astfel de atacuri prin dezinformare și discreditare nu își au locul într-o societate democratică și pot transmite un semnal negativ la nivelul comunității şi al partenerilor europeni. Deși izolate, astfel de luări de poziție nefericite pot fi percepute ca o schimbare de discurs în procesul de reformă statală, ignorând practic voința cetățenilor moldoveni și a tuturor celor care își doresc o Republică Moldovă europeană, prosperă și dezvoltată.

Este îngrijorător ca un înalt oficial al unui stat cu care Uniunea Europeană are semnat un Acord de Asociere, care și-a asumat la nivel formal sprijinul pentru consolidarea și asigurarea independenței societății civile, un stat în care peste 83% dintre cetățeni identifică Parteneriatul Estic, respectiv UE, cu prosperitatea economică, să discrediteze într-un mod atât de agresiv munca concetățenilor săi care, potrivit Constituției, au dreptul legitim de a monitoriza și semnala eventuale derapaje ale statului. Salut și sprijin apelul Platformei Naționale a Societății Civile din Parteneriatul Estic de a condamna astfel de practici și de a cere clasei politice de la Chișinău oprirea de urgență a acestui proces public de defăimare a societății civile.

Orice democrație are nevoie de o societate civilă puternică, care să sprijine, prin expertiza ei, procesul de legiferare și care să reprezinte, alături de presă, un garant al statului de drept. Am încredere că acest episod va rămâne unul izolat și că Republica Moldova își va continua reformele asumate în beneficiul cetățenilor ei.

Îi solicit direct şi personal domnului deputat Bogdan Țîrdea să retragă aceste afirmații. Ele sunt o ruşine pentru agenda asumată de guvernul şi reprezentanții partidului domniei sale în cadrul Acordului de Asociere şi cel, mai larg, al Parteneriatului Estic. Dacă ele reflectă o poziție politică asumată unitar – şi solicit, în acest sens, vocea partidului şi din care face parte – atunci avem o problemă foarte serioasă de angajament şi parteneriat european. Cred că se impun o serie de explicații publice urgente ale acestor atacuri.

Mai multe detalii: https://bit.ly/3joO3QY