Agenda săptamânii 14-20 septembrie

Bună dimineața! Încep săptămâna în Constanța pentru o nouă serie de întâlniri cu cetățenii și cu colegii din USRPLUS. Vizita de lucru este organizată ca parte a turului de promovare a ghidului privind accesarea fondurilor europene în exercițiul financiar 2021-2027 pe care l-am redactat împreună cu Nicu Ștefănuță.

𝗠𝗔𝗥𝗧̦𝗜

📍 Dimineață revin la Bruxelles pentru a participa la prima sesiune plenară a Parlamentului European de după vacanța de vară. 

📍 Iau parte la dezbaterea referitoare la coordonarea europeană a evaluărilor privind sănătatea și a clasificării consecințele pentru spațiul Schengen și piața unică în cazul pandemiei de COVID19; 

📍 Particip la întâlnirea grupului de lucru “Sustenabilitate și Politici Structurale”, unde vom discuta printre altele despre consolidarea Politicii Agricole Comune și creșterea bugetului pentru Instrumentul de Sprijin pentru Urgențe, astfel încât să putem susține de la nivel european mai eficient lupta împotriva pandemiei; 

📍 Mă alătur colegilor din grupul de lucru “Valori și Democrație” unde discutăm despre posibilele încălcări ale statului de drept în Polonia; 

📍 Particip la sesiunea de vot;

📍 Iau parte la ședința săptămânală a grupului Renew. 

𝗠𝗜𝗘𝗥𝗖𝗨𝗥𝗜

📍 Încep ziua în plenul Parlamentului pentru a participa la dezbaterea anuală privind Starea Uniunii, în compania Președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și a colegiului comisarilor; 

📍 Iau parte la o nouă sesiune de vot; 

📍 Particip la o discuție despre Republica Moldova și susținerea parcursului ei european; 

📍 Mă alătur colegilor din LIBE pentru o întâlnire pregătitoare în timpul căreia discutăm subiectele incluse pe agenda plenarei Parlamentului European; 

📍 Votăm mai multe moțiuni, printre care cea legată de situația din Belarus și cea referitoare la otrăvirea liderului opoziției ruse, Alexei Navalny; 

📍 Îmi închei ziua alături de colegii din Renew Europe pentru o nouă reuniune de grup. 

𝗝𝗢𝗜

📍 Iau parte la o serie de dezbateri privind situația copiilor abuzați și discutăm soluții concrete pe care le putem adopta la nivel european pentru a stopa fenomenul exploatării copiilor;