Bună dimineața! Începem o nouă săptămână de lucru la Bruxelles, iată cum arată agenda mea pentru următoarele zile.
𝗟𝗨𝗡𝗜
👉 Particip la întâlnirea Comisiei LIBE unde votăm pentru deschiderea negocierilor privind încheierea unui acord între UE și Noua Zeelandă pe marginea schimbului de date între Europol și autoritățile neozeelandeze competente pentru combaterea criminalității și terorismului. În a doua parte a întâlnirii discutăm despre crearea unui mecanism european pentru democrație, statul de drept și drepturile fundamentale împreună cu comisarul pentru justiție, Didier Reynders, reprezentanți ai Consiliului și ai altor agenții și instituții europene.
𝗠𝗔𝗥𝗧̦𝗜
👉 Iau parte la întâlnirea grupului de lucru “Valori și democrație”, unde discutăm despre planul de acțiune Renew privind combaterea violenței împotriva femeilor și reiterăm poziția grupului cu privire la combaterea dezinformării;
👉 Mă alătur ședinței grupului de lucru “Afaceri externe”, unde dezbatem mai multe subiecte din planul relațiilor internaționale, precum stadiul schimburilor comerciale între UE și SUA, situația socio-politică din Belarus, situația politică și umanitară din Venezuela, precum și impactul crizei refugiaților din regiunea Americii de Sud;
👉 Particip la întâlnirea grupului de lucru “Sustenabilitate și politici structurale”, unde dezbatem subiectele incluse pe agenda plenarei lunii iulie – printre ele, Pachetul privind Mobilitatea;
👉 Închei ziua cu ședința săptămânală de grup a Renew Europe, unde vom avea un schimb de opinii cu Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, Josep Borrell.
𝗠𝗜𝗘𝗥𝗖𝗨𝗥𝗜
👉 Continuăm ședința Renew cu o a doua sesiune pentru a examina subiectele ce vor fi dezbătute în sesiunea plenară de săptămâna viitoare. Printre ele discutăm și despre rezoluția grupului cu privire la spălarea banilor și finanțarea acțiunilor de terorism, subiect pentru care sunt co-raportor din umbră;
👉 Particip la reuniunea intergrupului pe anticorupție;
👉 Iau parte la ședința pregătitoare a Comisiei LIBE.
𝗝𝗢𝗜
👉 Mă alătur întâlnirii Comisiei LIBE pentru a continua sesiunea de vot începută luni și pentru a dezbate subiectul utilizării inteligenței artificiale în dreptul penal de către autoritățile polițienești și judiciare;
👉 Iau parte la întâlnirea Comisiei pentru Petiții, unde discutăm și soluționăm o parte dintre petițiile primite în ultimele săptămâni din partea cetățenilor europeni. Printre ele, discutăm joi despre situația oamenilor fără adăpost și instalarea obligatorie a unor dispozitive de dezinfectare în transportul public și în locurile aglomerate.
𝗩𝗜𝗡𝗘𝗥𝗜
👉 Particip la întâlnirea informală a Delegației la Comisia parlamentară mixtă UE-Turcia pentru a discuta statusul relațiilor bilaterale dintre Bruxelles și Ankara.