Pe 3 decembrie 2019 a avut loc în Comisa LIBE o audiere în care s-a discutat tema combaterii corupției și traficului de ființe umane la nivel european. Ramona Strugariu a participat, din poziția sa de europarlamentar român la acea dezbatere, propunându-și să găsească, împreună cu specialiștii din domeniu, metode de a limita fenomenul. Cu atât mai mult cu cât în ultimii ani s-a observat implicarea autorităților în rețele de trafic, uneori ele fiind chiar făptuitori, ca în cazul de la Teleorman.
“Concluzia discuției a fost aceea că nu e suficient ce avem la nivel european, că directivele sunt aplicate prost la nivelul statelor membre și poate venit cu niște propuneri legislative noi, cu accent pe traficul de persoane. Realist, sunt două dimensiuni apropo de cum poate fi combătut eficient la nivel european traficul de ființe umane. Pe partea europeană, cooperarea transfrontalieră funcționează și ea s-a văzut în cazul Țăndărei, cel mai celebru caz din Uniunea Europeană, care a și născut o directivă europeană nouă. Dar mai e și dimensiunea națională. Nu cred că noi trebuie să ne ascundem după degete și să spunem că am avut rezultate bune în lupta împotriva crimei organizate, pentru că nu este adevărat. Crima organizată e o problemă cel puțin la fel de mare ca și corupția. Și ele sunt legate, pentru că în cele mai multe cazuri de trafic de persoane autoritățile de aplicare a legii sunt mână în mână cu traficanții. În România, prima chestie care trebuie să se întâmple e să ai niște autorități de aplicare a legii care chiar aplică legea, nu sunt mână în mână cu făptașii. Discutăm despre influența factorului politic și despre numirile politice, pentru că dacă ai poliție ineficientă sau care se teme să acționeze, acesta e rezultatul. Fie se știe că anumite situații se întâmplă și autoritățile tac. Sau cum avem cazul din Teleorman în care o autoritate juca rolul unui traficant, deci implicare directă în infracțiune. Cea mai serioasă problemă este efectiv complicitatea autorităților cu făptuitorii și faptul că nu reușim să avem un sistem independent.”
Strugariu a adresat la CEPOL întrebări cu privire la câte instruiri a solicitat România în domeniul traficului de ființe umane. Răspunsul a fost jenant, pentru că sunt foarte puține.
În ultimii trei ani, doar 14 reprezentanți ai Poliției Române au participat propriu zis la cursuri de formare și perfecționare, oferite gratuit de CEPOL. Asta în condițiile în care, statistic vorbind, în România traficul de persoane este una dintre cele mai grave probleme în materie de criminalitate organizată și, de multe ori, autoritatea este parte a rețelei.
Articolul integral: https://liberinteleorman.ro/directia-generala-pentru-vanzarea-copilului-cum-l-a-doborat-pe-liviu-dragnea-o-ancheta-de-trafic-de-minori/