Uniunea Europeană a aprobat ieri un nou pachet de asistență financiară pentru Republica Moldova, în valoare de 25 milioane de euro, pentru a susține reformele Guvernului Maia Sandu în privința luptei împotriva corupției și spălării banilor.
Maia Sandu a reușit ca în doar câteva luni, printr-o guvernare cinstită și competentă, să stabilizeze țara și să deblocheze sprijinul macrofinanciar al UE, prin asumarea unor angajamente ferme față de soluționarea problemei corupției și lipsei de independență a sistemului judiciar. Ca urmare a consensului dintre forțele politice de la Chișinău, obținut prin eforturile blocului ACUM, guvernul a adoptat măsuri concrete pentru întărirea statului de drept și a consultat în procesul de reformă legislativă experți europeni, precum şi Comisia de la Veneția.
Iată că atunci când există voință politică, rezultatele nu întârzie să apară.
Felicitări, Maia! Ai tot sprijinul meu!